Potrivit poliţiştilor care au ajuns la locul accidentului, autoturismul a ieşit de pe carosabil şi a plonjat de la patru metri înălţime în apa râului Nistru din cauza vitezei excesive. Conducătorul auto, în vârstă de 31 de ani, a murit, iar alte patru persoane care se aflau în maşină au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare pentru îngrijiri medicale, informează Agerpres.

"Şoferul autoturismului Peugeot circula pe drumul comunal 105 din direcţia Nistru spre oraşul Tăuţii Măgherăuş. Într-o curbă periculoasă la stânga a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în albia pârâului Nistru. În urma accidentului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea altor patru. Cercetările continuă pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului", a declarat agentul Gheorghe Got de la Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş.

Trupul conducătorului auto a fost dus la morga Spitalului Judeţean pentru efectuarea necropsiei.

Citește și