În aceste condiții va fi organizat un turneu la care vor participa patru echipe de Liga 4. Este vorba despre ACS Avântul Bârsana, ACS Salina Ocna Șugatag, CSM Sighetu Marmației și ASFC Lăpușul Târgu Lăpuș.

"Competiția va fi organizată sub formă de turneu pe Stadionul Municipal din Sighetu Marmației. În perioada 16-18 aprilie se va desfășura turul, pentru ca returul să aibă loc în 23-25 aprilie. Jocul cu numărul 7, între ocupantele primelor două poziții din clasament după tur și retur, se va disputa în 28 aprilie", informează reprezentanții AJF Maramureș.

Conform protocolului sanitar, echipele participante sunt obligate să efectueze săptămânal testul antigen SARS-C0V-2.

Campionatele județene, în forma lor clasică, vor începe după Paști.

"S-a hotărât ca, începând din 15 mai, să se organizeze campionatele județene, ediția 2020/2021, atât pentru Liga 4, cât și pentru Liga 5, precum și faza județeană a Cupei României. În acest sens, delegații echipelor sunt rugați să se prezinte la sediul AJFMM până în 29 aprilie pentru soluționarea problemelor administrative (legitimații, transferuri, contracte etc.), astfel încât la data stabilită să începem competițiile în bune condiții", precizează reprezentanții AJF Maramureș.

Citește și