"Am dat startul campaniei 'Împădurim Maramureşul 2022', la Ocolul Silvic din Ulmeni, alături de elevi de la Liceul Teoretic 'George Pop de Băseşti' Şi de la Liceul Tehnologic 'Dr. Florean Ulmeanu' din Ulmeni, de reprezentanţi ai ISJ Maramureş şi de reprezentanţi ai Romsilva - Direcţia Silvică Maramureş. Am plantat peste 3.700 de puieţi de gorun şi cireş, pe o suprafaţă de aproximativ 1 hectar. Campania de plantare pe care am organizat-o anul acesta în parteneriat cu Romsilva - Direcţia Silvică Maramureş şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş este una mai amplă, care va cuprinde 5 acţiuni de împădurire, pe terenuri din fiecare ţară (zonă etnografică n.red.) a Maramureşului, şi anume ţara Chioarului, ţara Codrului, ţara Lăpuşului şi Maramureşul istoric", a arătat preşedintele CJ Maramureş.

Potrivit acestuia, în total se vor planta aproximativ 55.000 de copaci, pe o suprafaţă de 12 hectare de teren forestier.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și