Cele 138 de efective angrenate au acționat la menținerea ordinii și siguranței publice, verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, respectarea normelor de igienă, de protecție individuală și de distanțare fizică.

Au fost utilizate 38 mijloace de mobilitate pentru executarea misiunilor. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional opt persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală stabilite în perioada stării de alertă. S-a procedat la verificarea respectării măsurilor stabilite la peste 60 de agenți economici. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de 3600 lei.

Prin punctele de trecere a frontierei de stat au intrat în țară 328 de maramureșeni.

”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, precizează CJSU Maramureș.

Citește și

loading...