Maramureșenii trebuie să știe că varianta avizată a planului poate fi consultată la sediul Consiliului Județean Maramureș, str. Gh. Șincai, nr. 46, Baia Mare, în zilele de luni-vineri între orele 8:00-16:30 (luni-joi), respectiv 8:00-14:00 (vineri).

Așadar, aflăm că „obiectul Planului Urbanistic Zonal este introducerea în intravilan a unui teren care a fost selectat ca amplasament pentru această investiție, stabilirea reglementărilor tehnice de construire ale zonei studiate și dimensionarea drumurilor de acces. Terenul pe care se propune realizarea investiției se află în domeniul public al Județului Maramureș.

Zona studiată se află în imediata vecinătate a sitului de importanță comunitară parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 – ROSCI0421 „Pădurea celor două Veverițe”. Investiția este gândită pentru a fi utilizat în două etape distincte care se constituie ca alternative studiate, respectiv o etapă care se va derula până la finalizarea elementelor de investiție rămase neexecutate din proiectul SMID Maramureș, inclusiv operaționalizarea acestora și o altă etapă ulterioară punerii în funcție și operaționalizării proiectului SMID Maramureș.

Astfel în prima etapă obiectivul va gestiona deșeuri municipale din județul Maramureș, în timp ce în a doua etapă va asigura gestionarea de deșeuri din construcții și demolări, deșeuri biodegradabile necontaminate și gunoi de grajd. Unul din motivele care au dus la selectarea amplasamentului a fost acela că există posibilitatea asigurării unui acces facil cu valori de investiții relativ reduse în așa fel încât ruta să nu treacă prin zone rezidențiale și să producă disconfort”, se arată în respectivul document.

Mai aflăm că „vor exista doar amenajări acoperite pentru stocarea temporară a deșeurilor până la intrarea în fluxul tehnologic (aceste amenajări vor avea o suprafață și un volum calculate pentru un timp de stocare de maxim 72 ore, raportat la capacitatea instalației);”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și