La deschiderea oficială a participat d-nul comisar şef de poliţie Todoran Ionel, adjunct al şefului inspectoratului. Acesta a transmis mesajul conducerii unităţii către tinerii elevi cărora li se adresează acest eveniment, de a-şi urma visurile şi de a-şi alege cariera faţă de care sunt atraşi cu încrederea că doar profesând în domeniul de care eşti pasionat cu adevărat, poţi ajunge la împliniri şi realizări profesionale.

Poliţiştii Serviciului de Resurse Umane au prezentat oferta educaţională celor interesaţi să urmeze o formă de studii postliceale în domeniul ordinii şi siguranţei publice şi au oferit informaţii cu privire la condiţiile legale de participare, etapele de recrutare şi selecţie sau alte informaţii utile, care se regăsesc şi pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, respectiv http://mm.politiaromana.ro.

De la declanşarea activităţii de selecţie a candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, peste 120 de elevi s-au înscris deja la una din aceste instituţii, ceea ce atestă aprecierea deosebită de care se bucură cariera de poliţist în rândul tinerilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet