Acțiunea a fost derulată de 23 poliţiştii cu 8 autospeciale din dotare, iar neregulile constatate au impus aplicarea a 9 sancţiuni contravenţionale. Cele mai multe dintre acestea fiind pe linia O.U.G. 28/1999 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pe linia Legii 12/1990 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Valoarea amenzilor aplicate a fost de 16.000 de lei şi ca măsură complementară s-a dispus ridicarea unor diferite sume de bani în numerar în valoare de 1.044 lei.

Totodată au fost constatate două infracţiuni privind contrabanda, ocazie cu care a fost dispusă măsura indisponibilizării produselor identificate în valoare de peste 800 de lei.

În continuare se efectuează acte de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârșirea acestora.

Citește și

loading...