Vineri, 13 noiembrie poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei din cadrul Birourilor şi Formaţiunilor Rutiere de pe raza judeţului, au întreprins o amplă acţiune pe principalele artere de circulaţie de pe raza municipiului Baia Mare şi pe DN1C, pentru a-i determina pe conducătorii auto să adopte un comportament preventiv în trafic şi pentru a-i conştientiza de pericolele la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere.

Activităţi similare au fost organizate şi de poliţiştii din Şomcuta Mare şi Groşi.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 93 contravenţii, cele mai multe pentru conducere cu viteză excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum şi nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate este de peste 19 000 de lei. Ca măsură complementară, au fost reţinute şapte permise de conducere şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele a 11 maramureşeni pentru comiterea infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere fără permis şi refuzul sau sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Exemplu:

Duminică, 15 noiembrie, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere a traficului rutier, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care circula cu o viteză de 103 km/h pe bulevardul Republicii din Baia Mare şi al cărui conducător auto nu utiliza centura de siguranţă. La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un bărbat de 44 de ani, din Satulung, care a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...