Conducerea OPC Maramureş a precizat, pentru Axanews.ro, că au fost constatate, în urma controalelor făcute, la comercializare produse neconforme în valoare de 777.918.08 lei, din care extracomunitare 465.300 lei. Prin procesele verbale încheiate, au fost dispuse măsuri de oprire definitivă de la comercializare şi retragere din circuitul consumului uman a unor mărfuri în valoare de 17.089 lei şi de oprire temporară de la comercializare a unor produse în valoare de 292.983.39 lei.

„Au fost înregistrate un număr de 769 de sesizări şi reclamaţii, care s-au referit la produse alimentare şi nealimentare neconforme, produse şi servicii financiar-bancare, abonamente telefonie fixă şi mobilă, nerespectarea clauzelor contractuale de către diferiţi operatori economici, nerespectarea drepturilor de retragere a consumatorilor din contractele încheiate la distanţă în afara spaţiilor comerciale, defecţiuni la produse de folosinţă îndelungată apărute în termenul de garanţie, precum şi speţe legate de anularea garanţiilor bunurilor de folosinţă îndelungată”, a arătat Anca David, OPC Maramureş.

Aceste reclamaţii repartizate pe domenii înseamnă produse şi servicii nealimentare – 719 reclamaţii, produse şi servicii alimentare – 25 reclamaţii, respectiv produse şi servicii financiar-bancare – 25 de reclamaţii.

În ceea ce priveşte domeniile din care au provenit cele mai multe reclamaţii nealimentare, acestea au fost produse electronice din sfera tehnologiei de informaţii şi comunicaţii comercializate direct şi online, precum şi serviciile de asigurare a garanţiei acestora, aparate electrice de uz casnic comercializate direct şi online, precum şi serviciile de asigurare a garanţiei acestora, servicii de telecomunicaţii fixe, mobile şi internet. Până la finele lunii iulie, la OPC Maramureş nu au fost înregistrate reclamaţii neobişnuite.