"Stratul de zăpadă măsura până la 67 de centimetri la Cavnic, 61 cm în Pasul Gutâi, 60 de centimetri la Luhei, 55 centimetri în Baia Borşa, 50 centimetri la Băiuţ, 45 centimetri în Poiana Borşa, 34 centimetri la Lăpuş, 33 centimetri la staţia meteo Iezer, 22 centimetri în Baia Mare şi 20 centimetri la Ocna Şugatag", a spus Dan Bucă.

Potrivit acestuia, toate sectoarele de drumuri au carosabilul acoperit cu zăpadă frământată.

"Până la 1 cm, măsura zăpada frământată pe DN 18, în Pasul Gutâi, DN 18 la Petrova, DN 17C şi DN 18 la Vişeu de Sus, respectiv DN 18, în Pasul Prislop, între km 140 şi km 154. În Pasul Prislop, între km 156 şi km 181, stratul de zăpadă frământată de pe partea carosabilă măsura între 1 şi 2 cm. Ninge viscolit în Pasul Prislop. Vizibilitatea este redusă de ceaţă pe DN 18, în Pasul Prislop, între km 156 şi km 181, sub 100 de metri. DN 1C, E 58 şi DN 18B au partea carosabila curata şi umedă. S-a acţionat pe sectoarele de drumuri naţionale cu 24 utilaje şi s-au împrăştiat 74 tone de material antiderapant şi 1.000 litri clorura de calciu (...). Pe sectoarele de drumuri judeţene s-a intervenit cu 45 utilaje şi s-au răspândit 590 tone de material antiderapant. Pe DJ 83 s-a produs o avalanşa, în zona turbine. S-a intervenit cu utilaje, iar partea carosabila a fost eliberata de zăpadă, traficul rutier fiind reluat în zonă", a mai precizat Dan Bucă.

Totodată, a fost înregistrat fenomenul de gheaţă pe malurile râurilor Tisa, Vişeu, Vaser, Cisla, Ruscova, Iza, Mara, Cosău, Lăpuş şi Cavnic.

"S-a format pod de gheaţă pe cursul râului Mara, apa curge pe sub podul de gheaţă. Curg sloiuri de gheaţă pe raurile Suciu şi Someş", a mai spus Dan Bucă.

De asemenea, echipele de la compania Electrica lucrează pentru remedierea avariilor de la punctele de transformare din zona Lăpuş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet