Astfel, luni 13 aprilie, la primele ore ale dimineţii, au fost oprite pentru control mai multe autoturisme conduse pe D.N.1C, pe raza localităţii Lăpuşel.

Între orele 07.00 – 10.00 au fost verificate 37 de autovehicule. Abaterile constatate au impus aplicarea a nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 19.000 de lei.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat un autovehicul cu care se transportau 800 kg de cartofi, iar şoferul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Astfel, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea întregii cantităţi de cartofi.

Astfel de acţiuni vor continua pe tot parcursul acestei săptămâni.

Citește și

Comentarii