Azi noapte, în jurul orei 24.00, un echipaj format din polițiști de ordine publică și polițiști rutieri, care efectua activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza municipiului Baia Mare, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe bulevardul București.

La volanul maşinii a fost identificat un băimărean în vârstă de 48 de ani iar în urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit 211 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, netimbrate în România. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a relevat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Deoarece băimăreanul nu a putut prezenta documente de provenienţă, întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 2700de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. In cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet