În cursul nopții, în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un sucevean în vârstă de 39 de ani. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile române.

Pe numele lui, Judecătoria Suceava a emis, în data de 26 iulie a.c., un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals. Suceveanul a fost condamnat la un an și trei luni detenție pentru fapta săvârșită.


*În același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în România, sâmbătă, 17 septembrie a.c., în jurul orei 14.00, un maramureșean în vârstă de 37 de ani. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că și acesta este căutat de autoritățile române.

Pe numele lui, Judecătoria Vișeu de Sus a emis, în mai 2021, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, fiind condamnat la nouă luni detenție pentru fapta săvârșită.

Drept urmare, persoanele în cauză au fost predate unui echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet