O acțiune de control în trafic a prevenit o posibilă tragedie.

Polițiștii bistrițeni au oprit un autoturism care circula pe Bulevardul Republicii din Bistrița, ieri, pentru un control. La volan se afla un tânăr maramureșean.

Acesta a fost testat cu aparatul DRUG Test, care a ieșit pozitiv.

Mai mult, maramureșeanul mai avea asupra sa câteva pliculețe cu ”marfă”.

”La 27 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publica au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din județul Maramureș, care conducea pe Bulevardul Republicii din municipiul Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța methamphetamină. În autovehicul au fost găsite 7 pliculețe de plastic în care se afla o substanță vegetală de culoare verzuie și 4 role din folie pentru rulat țigarete. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenta substanțelor psihoactive” transmit reprezentanții IPJ BN, citat de bistriteanul.ro

Citește și