La data de 28 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Săcălăşeni au acţionat pentru depistarea persoanelor pe numele cărora sunt emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Astfel, poliţiştii au depistat o tânără de 26 de ani, domiciliată în Baia Sprie, care era urmărită internaţional.

Pe numele acestei, autorităţile din Spania au emis un mandat european de executare a pedepsei de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă.

Pentru depistarea celei în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Citește și

Herodot Grup Sighet