Codruța Filip și Ligia Filip, două maramureșence care lucrează la Parlamentul European au fost prinse în atacul de la Strasbourg. Cele două se aflau în apropierea Târgului de Crăciun unde s-au tras focurile de armă, dar sunt în siguranță.
„Suntem bine si eu si Ligia Filip. Inca sunt cautati atacatorii din Strasbourg. Eu is blocata in Parlament. Ea in restaurant. Toti blocati”, a postat Codruța Filip pe pagina de Facebook, imediat după atac.
„Blocate in diferite locații, Codruta in Parlament iar eu într-un restaurant in centru. Așteptăm vesti din partea poliție sa vedem când putem ieși”, a răspuns și Ligia la numeroasele mesaje trimise de cei din țară.
Atentatul comis marţi seară împotriva Târgului de Crăciun de al Strasbourg a făcut trei morţi şi 12 răniţi, dintre care şase foarte grav, a anunţat ministrul francez de interne, Christophe Castaner, în faţa presei de la sediul prefecturii Bas-Rhin, transmite AFP.
Marţi, în jurul orelor 20.00 (19.00 GMT), atacatorul, în vârstă de 29 de ani, a trecut pe Pont du Corbeau şi a pătruns în perimetrul Târgului de Crăciun. El a deschis focul asupra vizitatorilor, pe Rue des Orfčvres, arteră pietonală cu magazine din vecinătatea Pieţei Kleber, după care a reuşit să fugă. Potrivit unui bilanţ al ministrului de interne prezentat miercuri la orele 02.20, atacul comis marţi în jurul orelor 19.00 GMT a făcut trei morţi şi 12 răniţi, dintre care şase în stare foarte gravă.
Primarul oraşului Strasbourg, Roland Ries, a anunţat că Târgul de Crăciun va fi închis miercuri. Cu două milioane de vizitatori, oraşul Strasbourg se aştepta la beneficii economice în valoare de 250 de milioane de euro, mai scrie AFP.
Preluare: eMaramures.ro