Ultima rectificare pozitivă pentru judeţul Maramureş a adus noi sume importante pentru administraţiile publice locale. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea a declarat că banii care au venit în Maramureş nu mai pot fi numiţi ”pomene electorale”, dat fiind faptul că alegerile prezidenţiale şi campania s-au încheiat cu o lună în urmă.

”Proiectele în Maramureş continuă, toate demersurile începute la nivelul localităţilor merg mai departe. Sunt bani pentru plata salariilor profesorilor, bani pentru a achita drepturile câştigate în instanţă de cadrele didactice, bani pentru asistaţii persoanelor cu handicap, bani pentru sport. Mai mult, pentru administraţiile publice locale s-au acordat două categorii de fonduri. Vorbim aici despre continuarea proiectelor începute, dar şi pentru achitarea arieratelor, suma totală fiind de aproape 10 milioane de lei”, a declarat Gabriel Zetea.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean a mai arătat că banii acordaţi Maramureşului nu ţin cont de culoarea politică a primarilor. Au fost alocaţi municipiului Sighetu Marmaţiei, al cărui primar este şi preşedintele PNL Maramureş, 2 milioane de lei, iar la Târgu Lăpuş, unde primarul este tot de la noul PNL, suma de 3 milioane de lei. O alocare financiară importantă de 1,4 milioane de lei, s-a acordat pentru scăparea de la faliment a Spitalului din Vişeu de Sus. Şi la Groşii Ţibleşului au ajuns 2,3 milioane de lei.

Alte 2 milioane de lei au fost repartizaţi pentru achitarea datoriilor contractate de UAT-uri, unde amintim Tăuţii Măgherăuş, Săcălăşeni, Săpânţa, Cerneşti, Sighet etc. ”În ceea ce priveşte Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Maramureşul a beneficiat, până în prezent, de o sumă istorică de 56 de milioane de lei, bani care sunt de patru ori mai mulţi decât fondurile primite în orice an de după Revoluţia din 1989.

"Ca şi coordonator judeţean al acestor fonduri, pot spune că au rămas aproximativ 2 milioane de lei de cheltuit, iar aceşti bani vor fi redistribuiţi în interiorul UAT-urilor, pentru a rezolva problemele esenţiale ale comunităţilor. Putem spune că, în ultimii doi ani, am realizat cu succes proiecte de reabilitare a drumurilor comunale, a podeţelor, construcţii de poduri, canalizări şi aducţiuni de apă. Vorbim de lucrări mici care au fost implementate de firmele maramureşene, iar în acest fel am relansat, măcar într-o mică măsură, economia judeţului”; a concluzionat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și