Au fost desfășurate percheziții domiciliare la 28 de adrese din România (2 –București, 4 – Ilfov, 3 – Argeș, 10 – Buzău, 3 – Cluj, 1 – Dolj, 1 – Gorj, 2 – Maramureș, 1– Timiș, 1 – Vrancea).

Cum s-a implicat Eurojust

În cauză s-a cooperat în materie penală, prin implicarea EUROJUST, pe baza a două ordine europene de anchetă formulate de autoritățile judiciare din Franța – Tribunalul de Mare Instanță din Besancon și Belgia – Tribunalul de Primă Instanță din Flandra de Est și trimise DIICOT. Din activitățile comune de cercetare desfășurate de autoritățile franceze și belgiene, împreună cu cele române, a reieșit că membrii grupului infracțional s-ar fi deplasat frecvent pe teritoriul Franței (în special în perioada septembrie 2017 – iunie 2018) și mai apoi pe al Belgiei (în perioada iulie 2018 – iulie 2019). Cei în cauză ar fi comis furturi din magazine sau depozite de articole de bricolaj (în special unelte/scule electrice), situate în diferite zone din aceste țări, bunurile sustrase fiind valorificate în străinătate sau în România, conform IGPR.

Care era modul de operare

Modul de acțiune al persoanelor bănuite ar fi constat în punctarea depozitelor și/sau magazinelor, pătrunderea prin efracție sau escaladare în interioriul acestora prin acoperiș ori prin decuparea unor pereți laterali ai clădirilor, sustragerea de aparatură electrică, unelte de bricolaj sau scule pe care le-ar fi încredințat unor tăinuitori specializați în valorificarea lor pe plan local sau transportarea în România, în vederea valorificării lor. Prejudiciul cauzat este de peste 1.000.000 de euro pe teritoriul Franței și peste 100.000 de euro pe teritoriul Belgiei. Polițiștii au depistat și reținut în vederea arestării în baza unor mandate europene a 10 dintre persoanele bănuite, au ridicat mai multe bunuri din categoria celor vizate, respectiv: drujbe, motocositoare, polizoare, mașini de găurit, aparate de tăiat circular etc., precum și bijuterii și ceasuri de lux a căror proveniență urmează a fi stabilită, conform IGPR.

Anchetatori francezi la noi

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul al doi anchetatori francezi, însoțiți de ofițerii de legătură din cadrul Ambasadei Franței la București, al doi anchetatori belgieni, precum și de suportul criminaliștilor și polițiștilor din cadrul echipelor de intervenție ale Poliției Române. Cooperarea judiciară și polițienească internațională desfășurată în acest caz se încadrează în activitățile prioritare asumate de polițiștii de investigații criminale români la nivel european, prin EUROPOL, în cadrul Proiectului EMPACT, respectiv combaterea infracțiunilor contra patrimoniului comise de grupările organizate de criminalitate itinerantă, conform IGPR.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și