Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este cunoscută în popor drept Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiti "luminați" și purtau haine albe în toată săptămâna următoare, de unde și numele de Săptămâna Luminată.

Martea din Saptamana Luminata poarta numele de Martea Alba si este impusa drept zi nelucratoare. Nu se spala, nu se calca, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana in aceasta zi pasca ramasa de la Paste si vin rosu.

Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

În această perioadă, toate lucrurile se umplu de lumina sfântă a Învierii Domnului. În noaptea Sfintelor Paști, în biserică se sting toate luminile și numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă, prevestind parcă intrarea într-o săptămână cu totul aparte. Spațiul întunecos reprezintă chipul morții și al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu și îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad.

Preotul adresează chemarea „Veniți să primiți lumină!" tuturor, îndemnând trecerea de la întunericul morții, la lumina vieții veșnice, prin aprinderea tuturor lumânărilor de la o singură lumânare în noaptea de Paști.

Rânduieli speciale în Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți". Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este "dezlegare la pește". De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat", iar credincioșii se salută cu cuvintele "Hristos a Înviat!" și răspund "Adevărat a Înviat!"

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Miercurea din Saptamana Luminata poarta numele de Sfanta Mercurie. Barbatii se duc sa munceasca la camp, insa femeile nu au voie sa munceasca, deoarece, potrivit traditiei, a munci de "nunta soarecilor" echivaleaza cu a aduce rozatoarele in casa si a te lipsi restul anului de bucate pe masa.

Citește și

loading...