"Vom avea un nou prim-ministru în această clădire din spatele meu miercuri seară", a afirmat Cameron în fața sediului guvernului, Downing Street 10, adăugând că își va prezenta miercuri demisia în fața reginei Elisabeta a II-a, după întrebările din Parlament. El a precizat că marți va prezida ultima sa ședință de guvern.

Theresa May este „puternică, competentă și va avea întregul meu sprijin”, a adăugat Cameron.

Theresa May a rămas singura în cursă pentru a-i succeda lui David Cameron la șefia conservatorilor și a executivului, după retragerea, luni dimineață, a secretarului de stat pentru energie, Andrea Leadsom.

Theresa May a fost până acum ministru de interne în guvernul condus de David Cameron, care și-a anunțat demisia după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană la referendumul de la 23 iunie.

Luni, la lansarea campaniei sale pentru preluarea conducerii Partidului Conservator, Theresa May a declarat că "nu va exista nicio încercare de a rămâne în interiorul UE" și "nicio tentativă de a reveni pe ușa din spate".

"Brexit înseamnă Brexit" și "vom face din el un succes", a dat ea asigurări.

Cu același prilej, Theresa May a subliniat că, sub conducerea sa, partidul "se va pune în slujba oamenilor care muncesc" și "se va asigura că economia funcționează cu adevărat pentru toți".

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet