În primul meci, vineri, 8 martie, băimărenii au învins pe Petrarca Padova (cu jucători de la echipa a doua, din seria A, cei de la echipa de Top 12 având duminică, 10 martie, meci de campionat). Miercuri, în al doilea meci amical din cadrul turneului, băimărenii s-au impus cu 68-0 în fața echipei Ruggers Tarvisium. S-a jucat pe durata a 70 de minute (fiecare repriză de câte 35 de minute). Ruggers Tarvisium este o echipă din Serie A (locul 4 în grupa a doua – sunt trei a câte 10 echipei fiecare).

CSM Știința a dominat meciul cap- coadă, a avut 40-0 la pauză, după care a mai marcat alte 28 de puncte, un total de 10 eseuri marcate. Conform site-ului oficial al clubului băimărean, trei dintre eseuri au fost marcate de Feofaaki Holoia (17, 43 și 47), câte două de Sione Fakaosilea (2 și 49) și Adrian Apostol (35 și 53). Au mai marcat: Mihai Lămboiu (22), Ionuț Botezatu (26) și Alexandru Alexe (30). Șapte dintre transformări au fost reușite de Dorin Manole, iar alte două au fost marcate de Ionuț Botezatu.

În ultimele două zile băieții noștri vor continua pregătirea centralizată cu cei de la Benetton Rugby Club Treviso (club care a și lansat aceastã invitație), urmând ca la finalul săptămânii echipa băimăreană să se întoarcă acasă. Mai apoi, pregătirile vor continua pe plan local.

CSM Știința: Mihai Dico, Roberto Tejerizo, Laurențiu Nica – Marius Dănilă, Andrei Iurea – Alexandru Alexe, Sean Morrell, Feofaaki Holoia – Bidzina Șamkaradze, Dorin Manole – Taliauli Sikuea, Sione Fakaosilea, Jason Tomane, Jgerenaia Khvicha – Taniela Maravunawasawasa

Rezerve: Paul Rusu, Adrian Țală, Domițian Mureșan, Dumani Mtya, Sergiu Lucaciu, Adrian Apostol, Mihai Lămboiu, Răzvan Ailenei, Florian Roșu, Ionuț Botezatu, Ionuț Balaban. Antrenori: Mario Alejandro Canale, Paul Rusu

Nu au făcut deplasarea cei cinci jucători aflați la lotul național: Constantin Pristăvița, Alexandru Țiglă, Ovidiu Cojocaru, Alexandru Bucur și Cristi Chirică. Nu l-am văzut în loc nici pe Waisea Nailago sau pe Vlad Vișan.

Prima etapă din retur. Sâmbătă, 16 martie: SCM Gloria Buzău – Timișoara Saracens (12.00). Sâmbătă, 30 martie: Tomitanii Constanța – CSM Știința (11.00); “U” Cluj Napoca – Steaua București (11.00); Dinamo București – CSM București (11.00).

Clasamentul după 7 etape: 1. CSMB – 29p; 2. Steaua – 29p; 3. Timișoara – 29p; 4. CSM Știința – 22p; 4. Buzău – 13p; 6. “U” Cluj – 7p; 7. Tomitanii – 5p; 8. Dinamo – 3p.