"Acest medic român era de gardă la 14 noiembrie 2020 în unitatea de terapie intensivă de la spitalul din Piatra Neamţ. În momentul în care a izbucnit un incendiu, el efectiv s-a aruncat în foc pentru a încerca să salveze cât mai multe vieţi. În ciuda sacrificiului său, zece pacienţi au decedat, iar şase au fost răniţi. Curajosul medic a suferit arsuri de gradul doi şi trei. A doua zi, el a fost transportat în Belgia, la spitalul militar Regina Astrid, specializat în tratarea pacienţilor cu arsuri", a scris sursa menţionată.

În topul eroilor din 2020 se mai află medicul chinez Li Wenliang, cel care a avertizat prima oară de existenţa coronavirusului, dar care nu a fost ascultat, fiind chiar arestat de poliţie pentru răspândirea de zvonuri false. Medicul din Wuhan a fost spitalizat la începutul lunii ianuarie şi a murit la 6 februarie.

Şi căpitanul Tom Moore, veteran britanic din Al Doilea Război Mondial se află în acest clasament. Tom Moore a atras atenţia cu iniţiativa sa de a strânge 1.000 de lire sterline pentru NHS făcând o sută de ture de grădină până ce va împlini 100 de ani. În cele din urmă el a strâns aproximativ 30 de milioane de lire sterline pentru Serviciul Naţional de Sănătate (NHS).

În clasament se află şi Louain al-Hathloul. Ea are 31 de ani şi militează pentru drepturile femeilor din Arabia Saudită, în special pentru cel de a şofa. Ea a fost condamnată la închisoare, în baza unei legi antiteroriste în vigoare în această ţară. Conform Amnesty International, în captivitatea, ea a fost bătută, torturată şi abuzată sexual.

O altă personalitate prezentă în top este actriţa franceză Adele Haenel, care s-a ridicat şi a plecat din sală la ceremonia premiilor Cesar, atunci când regizorul Roman Polanski a primit premiu pentru filmul "J’accuse".

"Ruşine", a strigat ea, după ce, cu câteva zile înainte de ceremonie, afirmase: "Să-l premiezi pe Polanski este ca şi cum ai scuipa toate victimele, adică este ca şi cum spui că nu e grav să violezi femei".

Citește și

Comentarii