Trebuie să reamintim faptul că după trei zile de la eveniment Lorin – fratele lui Cristian – a trecut și el la cele veșnice după o lungă suferință. Aceasta s-a accentuat însă după ce fratele său a decedat.

Pe rețelele de socializare au început să curgă din nou – la fel ca în ziua accidentului – mesaje emoționante.

„Mâine se împlinesc 40 de zile de când ai plecat de acasă sufletul meu drag şi nu te-ai mai întors.Nu ştiu cum voi putea trăi fără tine, puiul meu. E foarte dureros şi mult prea greu să nu te mai aud… Doamne, nu ştiu de ce tocmai tu, de ce acum, de ce atât de groaznic. Te voi iubi mereu veşnic, vei rămâne în gândurile mele. Dumnezeu să te odihnească, îngerul meu scump! Cine doreşte poate să participe mâine la ora 11.30, la Biserica Bunavestire de pe Bogdan Vodă, nr 7”, a scris mama lui Cristian.

„Mâine se fac 40 de zile în care de fiecare dată cand deschid ușa și mă uit spre a voastra sau când întru la voi în casă sper să te vad… nimeni nu poate să ia amintirile, nimeni nu îmi ia copilaria în care te jucai cu mine, nimeni nu îmi ia aniversările mele în care tu cu Lorian erați prezenți mereu și nimeni nu îmi ia prietenia noastră care încă ține deși tu ești pe cealaltă parte a stelelor și ne desparte un cer. Scumpul nostru, ne lipsești atât de mult… Iar mie nu îmi rămâne decât să fac ce îți promit în fiecare seara, să rămân lângă părinții tăi până la final”, a scris și Alexandra, o prietenă de-a lui Cristian, notează DirectMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet