„Sărbătoarea Învierii Domnului sau sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea biruinţei lui Hristos asupra păcatului, asupra Iadului şi asupra morţii. Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, trecătoare, amestecată cu moartea, ci este trecerea la o viaţă nouă, cerească, veşnică. Învierea lui Hristos este temelia şi începutul Învierii tuturor oamenilor, la începutul veacurilor”, a transmis, vineri, Patriarhul Daniel.

El afirmă că „Sărbătoarea Sfintelor Paşti este o sărbătoare a luminii, adică a sensului ultim al vieţii omului şi al universului, întrucât omul nu a fost făcut pentru a rămâne în mormânt, ci pentru a urca la cer”.

„Întrucât sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi sărbătoarea păcii şi a bucuriei, ea ne cheamă să aducem oamenilor aflaţi în nevoi pace şi bucurie, prin cuvinte frumoase şi prin fapte bune. Totodată să nu uităm pe fraţii noştri români aflaţi printre străini. Cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, vă dorim tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire împreună cu salutul pascal: Hristos a Înviat”, a mai transmis Patriarhul Daniel.

Duminică, 28 aprilie, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Paştele.

Citește și

loading...