“Putem spune că în această minivacanță de 1 Decembrie va fi o vreme schimbătoare, după o zi de miercuri (30 noiembrie, n.r.) destul de liniștită, dar pe un fond termic destul de rece. Așteptăm acel episod ce va începe în cursul serii de 1 decembrie și va dura până în seara zilei de 2 decembrie, la o intensitate mai mare și prin aceasta ne referim atât la intensificările de vânt, dar și la apariția și extinderea precipitațiilor în toate zonele țării, existând în acest interval un potențial mai ridicat pentru apariția fenomenelor meteo severe”, a precizat meteorologul ANM.

Potrivit prognozei ANM, în următoarele zile, vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit pentru sfârșitul lunii noiembrie în toate zonele țării, iar în Capitală, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, se vor înregistra temperaturi negative.

În următoarele zile vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit pentru sfârșitul lunii noiembrie în toate zonele țării, cu temperaturi foarte coborâte, mai curând specifice sfârșitului lunii decembrie și nu începutului de iarnă calendaristică, pentru că masa de aer rece s-a instalat în toate regiunile. Astfel, vor fi valori cuprinse între minus 8 și minus două grade Celsius, mai coborâte în zonele depresionare din estul Transilvaniei, respectiv minus 11 și minus 12 grade Celsius.

În ceea ce privește apariția precipitațiilor în următorul interval, specialistul ANM a subliniat că, în noaptea de marți spre miercuri, și pe parcursul zilei de miercuri, acestea vor fi foarte slabe și sub formă de ninsoare din cauza masei de aer rece. De asemenea, în cursul acestei nopți vor mai fi ninsori în special în partea de nord a teritoriului.

În zona Transilvaniei, vântul va avea intensificări la munte, iar în zona înaltă, unde există strat de zăpadă există posibilitatea viscolirii sau spulberării zăpezii. Miercuri, 30 noiembrie, vor exista ninsori slabe, îndeosebi în cursul nopții, în zona montană, iar local și în regiunile vestice, nordice și centrale, a menționat reprezentantul ANM.

Rămân temperaturi foarte coborâte atât pe parcursul acestei zile, dar și în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie. Maximele de mâine vor fi asemănătoare cu cele care se înregistrează astăzi (marți — n.r.), de minus 3 grade Celsius, iar aceste temperaturi negative se vor înregistra și peste zi, cu precădere în zona Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei și în Subcarpații getici. Vor fi cel mult 3-4 grade Celsius, doar în partea de nord a Olteniei și în dealurile de vest.
O schimbare semnificativă a vremii în ceea ce privește aspectul va debuta în seara zilei de 1 Decembrie pentru că zona țării noastre va fi abordată de un sistem noros, asociată unui ciclon care se deplasează pe partea de est și sud-est a continentului dinspre latitudini nordice. Acest lucru înseamnă că atât în centrul, vestul și nordul țării, sfârșitul zilei de 1 Decembrie va fi unul mai noros.
La nivel de țară, pe parcursul zilei de 1 decembrie, cerul va fi mai mult noros, dar precipitațiile vor apărea în partea a doua a zilei și pe parcursul nopții de 1 spre 2 decembrie.

Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare, dar în Banat, Crișana și Maramureș, trecător, se pot semnala precipitații, după ninsori și lapoviță sau ploaie, favorizând producerea de polei. Și în decursul acestei nopți (1/2 decembrie) pe arii restrânse, în special în zona de munte, vor fi cantități de apă mai însemnate și pentru că la munte vântul va avea intensificări și acestea vor coincide cu apariția ninsorilor moderate cantitativ, putem vorbi despre viscol.

De asemenea, vor fi intensificări ale vântului în regiunile sud-vestice și centrale, urmând ca acest episod cu vreme ceva mai severă să continue și pe parcursul zilei de 2 decembrie, în special în zonele de munte. Acolo va ninge, va bate vântul viscolind și spulberând zăpada. Practic, intensificări ale vântului se vor semnala de asemenea în toate regiunile țării ceea ce nu va face decât să sporească senzația de rece. Pentru că vorbim și despre precipitații, acele precipitații sub formă de ninsoare în zonele de munte pe parcursul zilei în zonele mai joase de relief acestea pot fi și sub formă de lapoviță sau eventual ploaie, dar acest lucru este o situație destul de periculoasă pentru că favorizează apariția poleiului.

O ameliorare a vremii sub aspectul precipitațiilor se va înregistra pe parcursul nopții de 2 spre 3 decembrie mai ales în cursul zilei când temperaturile mai cresc puțin în mare parte din țară, deși în continuare vor fi valori modeste.

În general, la mijlocul zilei, vor fi temperaturi de minus 1 și 7 grade Celsius, iar noaptea temperaturi negative în mare parte din țară. Ninsorile vor mai fi prezente în regiunile vestice, nordice și centrale, dar vor fi slabe cantitativ și vântul se va diminua și el în intensitate, cu toate că la munte vor mai fi unele intensificări ceea ce înseamnă că pe crestele montane cele mai înalte va mai putea viscoli și spulbera zăpada.

Citește și

loading...