Potrivit procurorilor, inculpații au adaptat practic metoda ”Accidentul”, care constă în apelarea unor persoane, în numele unor presupuse rude care ar fi avut un accident auto, pentru a le cere bani.

„Gruparea a fost specializată în comiterea de infracțiuni de înșelăciune prin metoda COVID, fostă „accidentul”, autorii adaptându-se realităților sociale generate de pandemia cu noul coronavirus SARS- COV2″, se arată în comunicatul Parchetului.

Doi dintre inculpați sunt încarcerați la un penitenciar de maximă siguranță din Capitală.

„Inculpații încarcerați, folosind un telefon mobil de mici dimensiuni, apelau aleatoriu numere de apel ale terminalelor fixe, ocazie cu care induceau în eroare persoanele vătămate prezentându-le în mod neadevărat că au calitatea de fiu/ fiică, nepoată/ nepot, cunoscut al acestora (aceştia se adaptau în funcție de interlocutorul cu care comunicau), că este diagnosticat cu virusul COVID 19 și se află internat la un spital de boli infecțioase” notează procurorii.

Potrivit anchetatorilor, ulterior, inculpații le spuneau victimelor că sunt grav bolnavi și că singura scăpare ar fi un aparat de ventilație pe care spitalul nu îl are în dotare, care ar costa între 6.000 și 15.000 de euro. În situația în care persoanele vătămate spuneau că au o sumă consistentă de bani pentru a-i ajuta, atunci complicii, care pretindeau că sunt angajați la Direcția de Sănătate Publică se deplasau la domiciliile acestora pentru a-i lua, au mai explicat procurorii de la Parchetul Sectorului 2.

Citește și

Comentarii