În data de 14 aprilie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

Astfel, în jurul orei 09.40, un echipaj al poliției de frontieră a identificat, pe raza municipiului Rădăuți, jud. Suceava, un microbuz ce aparţinea unui cetăţean român.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în bazele de date, s-a constatat că autovehiculul, fabricat în anul 2015, figurează ca bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile norvegiene din luna martie a acestui an.

La verificări, proprietarul microbuzului a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se afla în atenţia autorităţilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autovehiculul în valoare de aproximativ 100.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, până la finalizarea cercetărilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet