În data de 20 iunie, la nivelul S.T.P.F. Suceava s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autovehicule furate.

Astfel, în jurul orei 01.00, lucrătorii noștri au oprit în trafic, pe comunicația E 58, pe raza localității Trei Movile, două microbuze marca Mercedes Sprinter, înmatriculate în Slovacia, respectiv Polonia, care erau conduse de doi cetățeni români, ambii domiciliați pe raza jud. Suceava.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că cele două microbuze erau semnalate ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia.

În urma verificărilor, s-a constatat că cele două microbuze aveau seria șasiului modificată, iar numerele de înmatriculare aparțineau altor autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: tăinuire, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cele două microbuze în valoare totală de 147.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

Citește și