Mihai Fifor şi Răzvan Cuc au fost citaţi pentru a fi audiaţi în calitate de martor.

Răzvan Cuc a fost citat pentru vineri, la ora 12.00 la DNA Timişoara. El a fost chemat pentru a da explicaţii în dosarul în care în care procurorii fac cercetări privind corupţia de la PSD Arad. La dosar sunt depuse interceptări în care este menţionat numele lui Cuc, la vremea respectivă ministru al Transporturilor.

Procurorii vor să ştie dacă el are vreo legătură sau dacă a ştiut despre aceste fapte de corupţie.

Potrivit unei interceptări, Bogdan Munteanu, șeful biroului încasări de la DRDP, inculpat în dosar, a afirmat că ministrul Răzvan Cuc ar fi reproșat că sumele de bani obținute din comiterea infracțiunilor de corupție sunt predate facțiunii PSD Giurgiu, cu care el se află în conflict: ”Dar Grasu așa o zis atunci la ... I-o zis pă față, ce bă, că voi faceți și-i duceți lui Bădălău și lui Mina”.

Discuțiile între inculpați au scos în evidență obligațiile funcționarilor susținuți politic de partid de a plăti taxe lunare la casieria organizației, cuantumul sumelor raportându-se la ierarhia fiecărei funcții.

Mita de la Vama Nădlac 2 se încasa direct în casieria organizației județene a PSD. Este acuzația pe care procurorii anticorupție i-o aduc șefului PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, pus sub acuzare pentru corupție. Favoriții partidului plăteau pentru funcții la stat, dar și taxe lunare pentru a le păstra.

Cei opt suspecți reținuți în acest caz vor fi cercetați în libertate. Instanța a respins propunerea de arestare preventivă în acest dosar. Pentru trei dintre suspecți, judecătorul a decis plasarea sub control judiciar.

Procurorii DNA susțin că, pe parcursul investigațiilor desfășurate în ultimele luni în acest dosar, în care 8 persoane au fost reținute, Dorel Căprar ar fi pus la punct un mecanism de strângere a unor sume importante pentru filiala județeană a PSD pe care o conducea și că le-ar fi cerut șefilor din Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara să colecteze de la persoanele interesate să obțină funcții în aceste instituții sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru a li se asigura câștigarea posturilor respective. De asemenea, le-ar fi solicitat să plătească tot direct la casieria de partid un fel de taxă lunară pentru a-și asigura menținerea în funcție. Era vorba inclusiv despre funcții de conducere.

Potrivit DNA, Dorel Căprar ar fi încasat în mai multe rânduri astfel de sume de ordinul miilor de euro la casieria de partid. Tot aici ar fi fost încasate și aceste taxe lunare pe care angajații Direcției de Drumuri și Poduri le-ar fi obținut din acel mecanism implementat cu încălcarea legii la vama Nădlac 2, unde inspectorii de control ar fi închis ochii la supraîncărcarea unor camioane care transportau marfă.

Dorel Căprar este cercetat pentru 12 infracțiuni de folosire nelegală a influenței de lider politic, 2 infracțiuni de complicitate de luare de mită, 3 infracțiuni de abuz în serviciu.

În acest dosar mai sunt cercetați doi parlamentari social-democrați, deputațul Florin Tripa și senatorul Ioan Chisăliță.

Procurorii mai spun că influența locală a PSD Arad se întindea și la Inspectoratul Școlar din județ și că fosta șefă a inspectoratului, schimbată între timp din funcție și cercetată la rândul său pentru suspiciuni de corupție ar fi dat afară un inspector după ce acesta ar fi criticat public PSD.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet