Statul le va plăti 75% din salariu, plafonat la salariul mediu pe economie. Pe litoral, peste o sută de mii de angajați care se aflau deja în șomaj și se pregăteau pentru sezonul estival nu pot beneficia de ajutorul financiar.

Pe litoral, din această săptămâna, sezonierii ar fi trebuit să înceapă pregătirile pentru 1 Mai, după perioada de șomaj în care au intrat anul trecut. Însă, cum toate hotelurile sunt închise, cameristele, receptionerele și bucătării au rămas fără niciun venit și nici nu pot beneficia de șomajul tehnic anunțat de Ministerul Muncii.

Andrei Trandafir, manager de hotel: „Personalul sezonier de pe litoral era obligat până acum să cotizeze minimum 12 luni din ultimele 24. Această condiție nu mai poate fi îndeplinită din momentul de față, deoarece nu putem să justificăm activitatea lor ca fiind esențială în momentul de față”.

Dragoș Răducanu, Federația Patronatelor din Turism: „E cea mai cumplită situație în care ne aflăm”.

Un antreprenor are două săli de evenimente în Timișoara. De când au fost închise, a încercat să folosească bucătăria, făcând preparate ce pot fi livrate de la domiciliu. Numai că, după două săptămâni, a renunțat, pentru că firmele de livrări încasau comisioane mult prea mari.

Radu Benea, antreprenor: „Până la urmă, depinzi de niște platforme de vânzări online care au crescut prețurile și profită de situația din piață. Toți angajații sunt în șomaj tehnic”.

Angajații din restaurante, cei din sălile de sport și industria serviciilor sunt cei mai afectați de epidemia de coronavirus.

Radu Dimeca, antreprenor: „Sunt foarte multe firme din domeniul serviciilor care sunt afectate de lipsa posibilității de a circulă și de avea întâlniri/că e restaurant, că e de cosmentica, că e de fitness, sunt zonele care erau automat cu prezența fizică a persoanelor”.

Statul oferă 75% din salariul angajatului, plafonat la salariul mediu pe economie. Sunt și companii care plătesc restul de 25%, astfel că angajațîi să primească venitul întreg.

Vlad Vela, directorul general al unei clădiri de birouri: „Cred că e și o perioadă în care se vede caracterul fiecăruia, cât de implicat, cât de mult își dorește să facă ceea ce face. Încercăm să stăm cu fiecare de vorbă și să fim cât se poate de realiști”.

Până în acest moment, Ministerul Muncii a anunțat că cei care se încadrează în normele legii vor primi șomajul tehnic la 15 zile de la depunerea actelor.

Vioelta Alexandru, ministrul Muncii: „Declarația pe care o depuneți este pe proprie răspundere, plecăm de la premisa de încredere. Se completează o cerere și o declarație pe proprie răspundere. Acest sprijin trebuie să ajungă la oamenii corecți, care într-adevăr sunt afectați de criză”.

Pe de altă parte, unii antreprenori consideră că ajutorul de la stat este ultima soluție. Valentina Saygo, consultant fiscal, atrage atenția că mii de antreprenori s-au grăbit să obțină idemnizațiile de șomaj tehnic pentru angajații lor, dar și pentru propria persoană, fără să încerce să-și salveze afacerea în alt fel.

Valentina Saygo, consultant fiscal: „Hai să ne asumăm un pic responsabilitatea. Și cum putem mișca, fiecare din noi, o rotiță a acestei economii. Pentru că înainte să ne omoare virusul, ne omorâm noi economia acestei țări. E adevărat că ți-au scăzut veniturile, dar gândește-te dacă nu cumva poți să muncești și în alte condiții, dacă nu te poți reinventa”.

În primele zile de depunere a solicitărilor, s-au înregistrat cereri pentru aproape 300.000 de oameni pentru șomaj tehnic. Cele mai multe sunt în București și Cluj. Suma maximă acordată pentru o persoană este de 2.381 de lei net.

Citește și

loading...