„În momentul de faţă am reuşit să creştem producţia de cărbune. Faţă de perioada în care aveam 600-700 de tone pe zi, acum am reuşit să dăm 1.000-1.100 de tone pe zi şi sper ca în perioada următoare să reuşim să dăm şi mai mult. Sunt patru mine în Valea Jiului, Lonea, Vulcan, Livezeni, Lupeni, şi toate funcţionează în acest moment”, a declarat, joi, administratorul special al CEH, Cristian Roşu.

Potrivit acestuia, cantitatea de cărbune extras din Valea Jiului asigură funcţionarea Termocentralei Paroşeni timp de trei zile pe săptămână.

Pe de altă parte, Cristian Roşu a menţionat că a prezentat situaţia CEH în cadrul unei întâlniri care a avut loc, marţi, la Guvern, pe tema creşterii independenţei energetice, însă, deocamdată, nu s-a discutat despre o eventuală redeschidere a termocentralei Mintia.

„Discuţiile au avut, în general, ca punct principal producerea de energie. Strict legat de CEH am discutat despre problemele prin care trece Complexul, tot ceea ce înseamnă funcţionarea acestuia, în momentul de faţă. Am prezentat domnului prim-ministru situaţia în care ne aflăm şi cum ne descurcăm, în continuare. Nu am abordat alte subiecte, nu au fost pe ordinea de zi deschiderea Mintiei sau altceva. Am înţeles că vor fi şi alte discuţii”, a arătat administratorul special al CEH, potrivit Agerpres.

Termocentrala Mintia a fost închisă acum un an, din cauza lipsei cărbunelui.

CEH este format din minele de cărbune Lupeni, Livezeni, Lonea, Vulcan şi termocentralele Mintia şi Paroşeni.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și