"Ministerul Sănătăţii a solicitat conducerii DSP Satu Mare ca, împreună cu o echipa de control de la Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află unitatea sanitară, să efectueze o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Satu Mare pentru a verifica condiţiile igienico-sanitare şi modalitatea în care sunt trataţi pacienţii", se arată într-un comunicat de presă al MS , remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit MS, legislaţia prevede că managerul unităţii sanitare are responsabilitatea de a asigura buna funcţionare a spitalului şi condiţiile igienico-sanitare.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că imaginile prezentate în mass-media sunt filmate în câteva saloane dintr-o aripă a unităţii sanitare, o clădire în care funcţionează secţia Interne şi care este în curs de reabilitare, fiind folosită doar în cazuri extreme, când afluxul de pacienţi este mai mare decât cel aşteptat.

Acesta a precizat că au fost deja reabilitate mai multe secţii, iar în cazul secţiei Interne, care îşi desfăşoara activitatea în două aripi, a fost reabilitată aripa 1, aripa 2 fiind în proiect de reabilitare până în aprilie.

Demian a mai spus că majoritatea pacienţilor de pe secţia Interne sunt internaţi în partea reabilitată, iar din cealaltă aripă au fost păstrate două saloane de rezervă.

"Avem două saloane pe care, în ultimă instanţă, le utilizăm când capacitatea aripii celeilalte este depăşită, când acolo avem toate paturile ocupate", a adăugat Demian.

El a mai spus că aceste saloane vor fi renovate, întreaga clădire fiind cuprinsă într-un proiect de reabilitare, care însă trebuie să ţină cont de faptul că este clădire de patrimoniu şi presupune unele aspecte de care trebuie să se ţină seara, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu pot fi schimbate geamurile.

Citește și