Marcel Vela a spus în cadrul videoconferinţei cu prefecţii din ţară, că trebuie optimizate patrulele mixte între poliţist şi jandarm, susţinute posturile de poliţie locale, că e nevoie de suport în zona rurală şi de o recalibrare a patrulelor pentru a proteja copiii României, în zona grădiniţelor, a şcolilor, în zona facultăţilor şi centrelor universitare.

„Rog structurile de poliţie care au relaţii directe cu cetăţenii, de azi să îi trateze cu respect atunci când intră în contact cu ei, să fie civilizaţi, să le zâmbească şi să le spună oamenilor că suntem în slujba lor. Să nu îi trateze cu aroganţă şi superioritate”, a spus Marcel Vela.

Ministrul de interne le-a transmis poliţiştilor de la Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi sau pietoni, ci să iasă în stradă şi să prevină contravenţiile.

„Rog Poliţia Rutieră să nu se mai ascundă pentru a prinde şoferi, pietoni, să fie la vedere, oamenii să ne vadă în teren prezenţi, să prevenim contravenţiile, nu să acţionăm după ce ele au avut loc şi, cel mai grav, dacă au avut loc, au avut şi consecinţe dramatice. Trebuie să rebranduim Poliţia, Jandarmeria, MAI, pentru că aşa cum am spus, îmi doresc din tot sufletul, în acest mandat, într-un guvern de tranziţie, ca să punem pe roate o nouă abordare, astfel încât românii să aprecieze o structură de elită, veche”, a mai spus Marcel Vela.

Citește și