„Poliţiştii care au legături, conexiuni cu reţele infracţionale sunt în vizorul poliţiştilor care îşi vor face datoria, în următoarea perioadă, la nivelul întregii ţări. După Caraş-Severin, în zilele următoare, poate chiar de azi, şi în alte judeţe, poliţiştii care au legătură cu o reţea infracţională vor fi chemaţi la audieri”, a anunţat ministrul de Interne.

Potrivit lui Marcel Vela, vor continua toate acţiunile de „curăţenie”, astfel încât Ministerul de Interne să fie apreciat de populaţie.

În urma percheziţiilor din Caraş-Severin, cinci suspecţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, iar faţă de altul s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Surse din anchetă spun că persoana cercetată sub control judiciar este prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu. Aceleaşi surse spun că printre cei 5 reţinut este şi şeful Serviciului Arme şi Muniţii din IPJ Caraş-Severin.

Citește și

Herodot Grup Sighet