Este pentru prima dată când un oficial dă o estimare a perioadei până la care cursurile vor fi suspendate. Asta înseamnă că cel puțin până pe 21 aprilie școlile vor fi închise, Paștele ortodox fiind pe 19 aprilie.

Declarația Monicăi Anisie: ”Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Reamintim, cursurile școlare sunt suspendate până pe 22 martie, iar cele universitare până pe 31 martie. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că la începutul săptămânii viitoare va fi declarată starea de urgență.

CONTEXT: În prima propunere a Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, închiderea şcolilor (suspendarea cursurilor) trebuia să intre în vigoare pe 10 martie și să dureze până pe 21 aprilie. Perioada adoptată de Comitetul Pentru Situații de Urgență, la care au participat atât premierul, cât și ministrul Educației, a fost 11 martie – 22 martie.

Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și