"Am acceptat astăzi (joi - n.r.) demisia doamnei Ministru Claudia-Ana Costea, care mi-a fost înaintată în cursul acestei zile. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice", a transmis premierul Dacian Cioloş, potrivit gov.ro.

Reacţia sindicatelor după demisia ministrului Muncii

Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret, a declarat că demisia ministrului Muncii, Ana Costea, este gestul unui om onest, care nu a acceptat anumite compromisuri pentru a se încadra în niște reguli absurde.

"Gestul doamnei Costea este gestul unui om onest, al unui profesionist care nu a acceptat anumite compromisuri astfel încât să se încadreze în niște reguli absurde, stabilite de cei care iau deciziile în cadrul acestui Executiv. Este aberant să îi pui unui ministru la dispoziție o sumă derizorie și să-i ceri să facă niște corecții în întreg sistemul bugetar", a declarat Marius Nistor, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că, în prezent, în România, cu actuala clasă politică, nu există voință pentru a promova un act normativ privind salarizarea în sistemul bugetar, o atitudine similară fiind remarcată și în cazul Guvernului.

"Eu cred că în momentul de față, în România, cu actuala clasă politică, nu există niciun pic de voință pentru promovarea unui astfel de act normativ, iar, din păcate, aceeași atitudine o remarcăm și din partea unui Guvern tehnocrat, care ar trebui să își desfășoare activitatea în afara influențelor politice. Este clar că nu s-a dorit promovarea unei legi unitare de salarizare, este clar că nu s-a dorit punerea în aplicare cu corecțiile de rigoare a Legii 284 (Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice — n. r.), este clar că nu s-au oprit nici măcar să opereze corecțiile absolut obligatorii datorită creșterii salariului minim pe economie de la 1 mai 2016", a explicat Marius Nistor.

Liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a spus, joi, că ministrul demisionar al Muncii, Ana Costea, era un interlocutor de calitate, un profesionist, un om care știa bine ce are de făcut, dar nu a fost lăsat să facă și probabil că a fost presat să demisioneze.

"Cred că a fost presată să demisioneze, pentru că, dacă acum două zile domnia-sa a anunțat public și a spus: „Nu se retrage proiectul, demisionez”, iar proiectul s-a retras, e clar că aceia care au livrat proiectul și, de fapt, i l-au pus ei în cârcă, în momentul în care ea a făcut acest gest i-au spus: „A! Ai fost împotriva noastră?! Ia ieși tu din Guvern, dispari din peisaj”. Probabil că astea au fost discuțiile de acolo, altă explicație nu am", a explicat Costin.

În opinia acestuia, proiectul de Ordonanță de Urgență privind salarizarea bugetarilor nu a fost "creația" ministrului Costea și a echipei din Ministerul Muncii, ci a fost elaborat în altă parte.

Întrebat ce părere au sindicaliștii despre demisia ministrul Muncii, Dumitru Costin a spus: "Suntem dezamăgiți!"

"Ministrul Muncii era un interlocutor de calitate, un profesionist, un om care știa bine ce are de făcut, dar din păcate nu a fost lăsat să facă ceea ce știa să facă. Am văzut-o personal eliberată de presiunea sub care a fost în ultimele luni de zile, am văzut-o eliberată acum două zile, la întâlnirea pe care am avut-o la Ministerul Muncii, la acel Consiliu Național Tripartit. Eu am fost cel care a și cerut retragerea proiectului de ordonanță. Domnia-sa, după ce a ascultat una sau două intervenții, a spus: „Îmi asum retragerea proiectului de ordonanță și îl condiționez de depunerea mandatului meu. Nu se retrage ordonanța, demisionez!” Întrebați-vă și dvs., e la mintea lui Gâgă: ce om ar munci câteva luni, ce om politic sau ce ministru și-ar lega numele de un proiect atât de important, iar atunci când e cazul să îl duci în Guvern și să îl aprobi tu să spui — „E copilul meu. Vreau să-l omor!”. Era clar pentru noi că nu era creația ei și a echipei din Ministerul Muncii și că a fost făcut în altă parte", a spus Dumitru Costin.

Referindu-se la proiectul de Ordonanță de Urgență privind salarizarea unitară în sistemul bugetar, Dumitru Costin l-a catalogat ca fiind "o varză", care a "compromis și a distrus ierarhii".

"Proiectul ăsta e varză. A compromis și a distrus ierarhii, tot. Acum două zile, când am ieșit din CNT (Consiliu Național Tripartit pentru Dialog Social — n. r.) am explicat că în câteva ore cât au lucrat oamenii noștri am reușit să introducem doar vreo 1.300 de ocupații din peste 3.000. Le-am introdus într-un sistem ca să putem să verificăm încrucișat ca să vedem în ce mod s-au făcut corelările, ținând cont de nivelele de pregătire, de nivelul studii, de complexitatea meseriilor, care erau principiile cuprinse și în proiectul legii Rovanei Plumb și în 284 (Legea-cadru nr.284/2010 — n. r.)... Legile alea respectau niște principii. Aici, totul era vraiște, iar pentru noi a fost clar că grila asta de salarizare care a ieșit în spațiul public a fost rodul unor discuții între niște indivizi neprofesioniști. Probabil că au încercat să închidă grila de salarizare la o disponibilitate bănească venită de la Ministerul de Finanțe. Cei de la Finanțe or fi spus:

„Ăștia-s banii pe care an putea să îi alocăm la rectificare în august pentru ajustările salariale”...Cert este că era o vraiște generalizată, se stricase tot și era clar pentru noi că fiecare minister a lucrat izolat, și-a făcut evaluările în propria curte, nu s-au păstrat niciun fel de corelări, nu s-au făcut niciun fel de evaluări interministeriale, interocupaționale, nimic. De-aia am ajuns la niște aberații, adică o spălătoreasă — cu tot respectul pentru meseria asta — era plătită la fel ca și un scafandru profesionist. Și pot să vă mai dau o mulțime de astfel de exemple aberante, oameni care nu înțeleg economia reală, nu înțeleg o mulțime de lucruri", a încheiat Dumitru Costin.

Ana Costea le-a sugerat, marți, liderilor sindicali că va demisiona din postul de ministru al Muncii, după ce și-ar fi înregistrat deja demisia la propriul cabinet. "Din acest moment, mă consider eliberată de toate problemele", le-a spus ministrul liderilor sindicali, după ce a anunțat că va retrage proiectul salarizării, dându-le astfel de înțeles că ia în calcul varianta demisiei.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, că discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, "cu sau fără doamna Costea”.

Guvernul a retras OUG privind salarizarea bugetarilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a precizat că scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017.

Citește și

Herodot Grup Sighet