A╚Öa ceva, comparabil doar cu av├óntul nipon al anilor ╚Öaptezeci ╚Öi peste puterea de ├«n╚Ťelegere a atot╚Ötiutorilor economi╚Öti planetari, a ├«ndemnat celebra revist─â Forbes (╚Öti╚Ťi dumneavoastr─â, aia care de circa 100 de ani face clasamente cu putregaiurile, pardon, cu oamenii putrezi de boga╚Ťi) s─â-l invite pe Sali Berisha, premierul albanez, la sediul ei din New-York, ca s─â dezv─âluie contabililor ╚Öi laurea╚Ťilor Premiului Nobel re╚Ťeta acestui veritabil miracol economic, ├«ntr-o lume ├«n care cam toate economiile na╚Ťionale sunt gata-gata s─â-╚Öi dea duhul.

Iar premierul albanez n-a vorbit de lucruri ╚Öi formule magice, ci de lucruri simple ╚Öi de p├órghii economico-legislative aflate la ├«ndem├óna tuturor c├órmuitorilor cu adev─ârat ├«n╚Ťelep╚Ťi ╚Öi devota╚Ťi concet─â╚Ťenilor, dar care sunt sistematic neluate ├«n seam─â de conduc─âtorii tic─âlo╚Öi╚Ťi ╚Öi/sau neinspira╚Ťi.

C─âci minunea na╚Ťional─â rezult─â cu necesitate din voin╚Ťa de mai bine a c├órmuitorilor one╚Öti ╚Öi pricepu╚Ťi, care con╚Ötientizeaz─â c─â r─âul ╚Öi apatia din deprinderile semenilor pot fi ├«nvinse doar prin aplicarea cu fermitate a unor legi simple, clare ╚Öi cu adev─ârat generatoare de bel╚Öug.

├Än esen╚Ť─â, toat─â politica economic─â a Albaniei postcomuniste se cheam─â L─ârgirea bazei de impozitare prin reducerea sim╚Ťitoare a sistemului de taxe ╚Öi impozite, ╚Öi ea se concretizeaz─â ├«n urm─âtoarele:

1) Restr├óngerea tuturor taxelor ╚Öi contribu╚Ťiilor popula╚Ťiei la una singur─â, a c─ârei pondere este de 10%;

2) Spre deosebire de Rom├ónia, unde la o leaf─â de 1000 lei statul percepe aproximativ 70%, ├«n Albania impozitul pe salar este de numai 15%, fapt care contribuie decisiv la dinamizarea activit─â╚Ťii economice ╚Öi la semnificativa diminuare a muncii la negru;

3) Dacă potrivit noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2016 Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) din România s-a redus de la 24% (limita maximă admisă în Uniunea Europeană este de 25%) la 20%, în Albania ea este doar de 10%.

La toate astea se mai adaug─â reala independen╚Ť─â a sistemului juridic albanez (la noi justi╚Ťia este controlat─â/dirijat─â de Parlament, prim ministru ╚Öi pre╚Öedinte), precum ╚Öi rezolvarea cu succes a problemei propriet─â╚Ťii, dar mai ales faptul c─â Albania nu este la cheremul Fondului Monetar Interna╚Ťional (FMI), aceast─â garantat─â calamitate economico-financiar─â pentru absolut toate ╚Ť─ârile care-i intr─â ├«n gheare.

Nu-i de neglijat nici avantajul (da, avantajul, dup─â cum se prezint─â lucrurile ├«n Rom├ónia) c─â, de╚Öi intrat─â ├«n NATO de la 1 aprilie 2009, Albania ├«nc─â nu face parte din Uniunea European─â. ╚śi ├«nc─â ceva. Cu certitudine c─â Albania are corup╚Ťii ei, dar nu de rangul ╚Öi neru╚Öinarea celor din Rom├ónia!

Citește și

loading...