”E sfârsit de săptămână și simt nevoia să vă mărturisesc ceva. Tot ce am făcut până acum în viața mea civico-politică, de la Revoluția din Decembrie 1989, de la constituirea Alianței Civice în 90 și până la candidatura, ca independent, la Parlamentul European, a pornit din convingerea că am datoria, ca orice alt cetățean, de a lua atitudine față de ceea ce se întâmplă. Suntem, cu precădere în ultima vreme, martori ai unui lung șir de nedreptăți care au loc în România. Așa că aleg, încă o dată, să mă implic. Cum?”. Așa sună comunicatul emis de Mircea Diaconu prin care invită presa la o conferință, duminică, unde va anunța că intră în cursa pentru Cotroceni.

Surse de la vârful ALDE au declarat pentru Digi24.ro că partidul a suspendat campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu încă de acum două săptămâni. Motivele inițiale erau legate de eventuala alianță cu partidul lui Ponta pe care o pregătește Tăriceanu - dacă aceasta va fi parafată, semnăturile ar urma să fie strânse pe alianță, nu pe partid.

Între timp însă a intrat în discuție posibila retragere din cursa prezidențială a lui Tăriceanu și susținerea candidatului comun Mircea Diaconu, care ar putea să adune voturi și de la PSD, explică liderii ALDE.

Citește și