Bineînţeles la un preţ adecvat între cerere şi ofertă, preţ reglat tot de piaţă. Astfel, pe un cunoscut site de cumpărături online a apărut de vânzare mirul care l-a scăpat pe Dan Şova de ananghia arestului preventiv.

"Mir-ul (sic - n. red.) este aducator de imunitate parlamentara in principal dar poate fi folosit si pentru a te pazi de besteme, boli, nenorociri, lucruri neplacute. Este de ajuns sa te ungi putin pe frunte si poti sa fii sigur ca esti protejat timp de 24 de ore. Procedeul trebuie repetat in fiecare zi insa o sticluta iti ajunge un an", se scrie în anunţul de prezentare a oferte.

În afară de fotografia cu flaconul-receptacol al harului divin, nu este prezentat vreun certificat de garanţie că acesta ar conţine altceva decât untdelemn rânced, însă este invocat numele Florinei Jipa (UNPR), senatoarea degrabă miruitoare de mădulare şi frunte de Dan Şova pentru protecţie împotriva forţelor malefice ale DNA. "Nu, nu sunt doar vorbe Goale, il puteti contacta pe Dan Sova sau pe Florina Jipa sa confirme puterile miraculoase ale acestuia. Va recomand sa va grabiti insa, stocul este limitat. Am doar 600 de sticlute si deja am 588 de cereri de la Parlament", se scrie în anunţ.

Chiar dacă oferta pare excedentară, depăşind numărul de parlamentari, de anunţ ar putea fi interesate mult mai multe persoane: miniştri, preşedinţi de consilii judeţene sau primari. Cum nu este precizat un preţ de vânzare, deţinătorul stocului de mir ar putea organiza o licitaţie cu strigare şi să se umple de parale. Asta dacă nu-l umflă DNA-ul pentru o flagrantă infracţiune de favorizare a infractorului şi trafic de influenţă pe lângă Cel de Sus.

Senatorul Dan Sova a apelat, miercuri, la trucurile colegului său de la PNL, Varujan Vosganian. Înainte de începerea votului privind cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, Dan Şova a fost miruit de senatoarea UNPR, Ruxandra Jipa. Aceasta l-a dat pe Şova cu mir la încheietura mâinii şi pe cap pentru a-i purta noroc în momentul votului decisiv. Tehnica a funcţionat, pentru că senatorii au respins cererea DNA privind reţinerea şi arestarea lui Dan Şova.

Adversară declarată a arestării lui Şova, senatoarea UNPR Florina Jipa a explicat că l-a „miruit" pe colegul său pentru că e un om credincios.

"Sunt un om credincios, am fost la Mormântul Sfânt şi eu cred, am un crez pe lumea asta. Toată viaţa am făcut dreptate, şi ca avocat, şi ca judecător, şi o voi face în continuare. Şi nu voi sta niciodată în genunchi, pentru că aici s-a ajuns, să se stea în genunchi", a spus senatoarea PSD.

Florentina Jipa a mai spus că Şova este un "băiat foarte bine pregătit", precizând că ea crede în nevinovăţia acestuia. "A fost un gest pur şi simplu spontan, nu am crezut că veţi da atâta amploare", a mai afirmat Jipa.

Întrebat despre "secvenţa miruirii", senatorul Dan Şova a declarat şi el că "a fost un gest prietenesc, foarte frumos" din partea colegei de la UNPR.

De Buna Vestire, Dan Şova, confruntat cu votul pentru arestare, a făcut apel la Dumnezeu. În discursul din plen, Şova a mărturisit că a mers, înainte de şedinţă, să se roage cu colegii din grupul de rugăciune.

"Am început această zi într-un mod foarte plăcut, împreună cu câțiva colegi, la grupul de rugăciune, pentru că este Buna Vestire şi vreau să vă fac o urare: Dumnezeu să fie cu fiecare dintre noi și să se facă așa cum o să vrea", a rostit Dan Şova de la tribuna Senatului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și