Brotoiu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii iulie. Conform referatului de arestare întocmit de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, Cristian Brotoiu era cunoscut în comunitatea din care făcea parte pentru deviaţiile sexuale.

Deşi, până în prezent, anchetatorii n-au identificat decât o victimă, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese că Brotoiu avea un grup de copii şi adolescenţi pe care-i folosea pentru plăcerea proprie. Avea un plan bine stabilit înainte, se arată în referatul de arestare.

Astfel, bărbatul reuşea să-şi ademenească victimele într-o clădirea abandonată din halta Nistoreşti (cartier din Breaza), situată pe marginea Drumului Naţional 1. Clădirea este o ruină. Nu are geamuri, nu are uşi şi este cunoscută în zonă drept un loc unde se adăpostesc pe timpul nopţii persoanele fără locuinţă.

„Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului are în vedere că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea asupra persoanei vătămate minore profitând de vârsta şi vulnerabilitatea acesteia, în prezenţa unui alt minor, în sensul că a conceput un plan prin care a atras persoana vătămată într-un loc retras, respectiv clădirea dezafectată a haltei Nistoreşi, judeţul Prahova”, se arată în referatul de arestare preventivă emis pe numele consilierului local din Breaza.

Mai mult, conform aceluiaşi document, cazul identificat de poliţiştii din Breaza nu ar fi deloc o simplă întâmplare, Brotoiu fiind cunoscut în comunitate pentru comportamentul său sexual deviant.

Citeste mai mult pe Adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și