“Din secolul 19, noi nu se mai batem nici câinii”, a precizat Lone.

Norvegianului care a petrecut un an în România în anii comunismului pedepsirea unui copil i se pare inumană și se întreabă de unde “vine această violență împotriva copiilor, mai ales în Balcani”.

„Am citit acum, nu mi-am dat seama înainte, că 60% dintre părinții din România încă folosesc pedepsele fizice. M-a mirat. Este un curent de violență și violență verbală. Societatea românească s-a dezvoltat enorm în 27 de ani, dar ideile încă există”, adaugă acesta.

Totodată, Steinar Lone precizează că „nici părinții mei, nici eu nu am primit niciodată o pedeapsă fizică. Bunicul meu din partea tatălui s-a născut în anul 1875, iar bunica, în 1877, și ei nu au pedepsit niciodată copiii fizic”, spune acesta. (Vezi AICI interviul integral)

Interviul a stârnit dezbatere în rândul cititorilor, care i-au adresat mai multe întrebări traducătorului norvegian. Spre exemplu, un român a vrut să afle cum poate societatea norvegiană să verifice dacă nu cumva protecția copilului din această țară abuzează de puterea pe care o are. Un alt cititor este curios să afle unde sunt rapoartele de activitate ale acestei instituții.

Lone a răspuns celor care i s-au adresat în legătură cu interviul pe care l-a acordat jurnaliștilor sursei citate.

“Cum am spus, se pot contesta deciziile la tribunal, și - cred până - la CEDO. Se pare că Protecția Copilului câștigă în 90 la sută dintre cazurile ajunse la tribunal. Care înseamnă sau că nu se poate învinge sistemul, sau că Protecția Copilului își face treaba cum trebuie. Să reținem că sunt cazuri foarte delicate, dificil de rezolvat. S-ar putea interpreta cifrele altfel: că Protecția Copilului e prea timidă și reacționează numai în cazurile foarte evidente. Dacă ar fi fost mai puțin timidă, ar fi pierdut mai multe cazuri la tribunal. Unii susțin și că părinții nu găsesc niciun avocat să prezinte un astfel de caz la tribunal. Numai că pe feed-ul meu pe Facebook, care prin căutările mele a înțeles că sunt interesat de „Barnevernet”, apar acum mai multe anunțuri pentru avocați specializați în astfel de cazuri”, a precizat norvegianul.

La întrebarea “unde sunt rapoartele de activitate ale acestei instituții”, Steinar Lone a spus că toate documentele se găsesc pe site-ul http://www.bufdir.no/ Dar oricum, nu sunt publice anchetele, din motive evidente.

O altă controversă este legată de situația apărută în Novegia după cel de-Al Doilea Război Mondial. Un cititor menționează că “circa 10.000 de copii proveniți din relația femeilor norvegiene cu soldații germani au fost supuși la numeroase abuzuri”.

Traducătorul norvegian a confirmat cazul: “Da, au fost maltratați. S-a făcut recent un reportaj. Cred că unii au primit o compensație - ca și alți copii care au fost maltrați în casele de copii înainte și după război. În acele vremuri, era o Protecție a Copilului cu totul altfel. Soldații s-au întors în Germania, mamele au rămas cu copiii în Norvegia. Cred că unele s-au dus în Germania și s-au căsătorit cu iubitul. Deja să fii o mamă singură era o rușine mare atunci, chiar mamele singure unde tatăl era norvegian au fost puse să lase copiii la casele de copii sau să îi dea spre adopție. Și mulți au fost maltratați. Chiar în familiile de adopție. Porecla lor era „tyskerunge” - „copil de german”. Acum au peste 70 de ani. Știu că unii și-au găsit tatăl în Germania, mai ales după căderea Zidului și și-au găsit rude în Germania, dar cazurile mediatizate sunt numai cazurile de succes. Firește că este o pată pe istoria Norvegiei.”

Steinar Lone este singurul traducător de literatură română din Norvegia. A învățat limba română în facultate și a petrecut un an în România în anii comunismului, timp suficient cât să aibă dosar la Securitate – însemnări puerile scrise de șoferul de atunci al Ambasadei care informa autoritățile comuniste despre drumurile și întâlnirile avute de cetățeanul străin.

A tradus în norvegiană cărți semnate de Camil Petrescu, Gellu Naum, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu și a fost distins fost distins în 2009 cu Premiul Criticilor Norvegieni pentru Literatură pe anul 2008, pentru traducerea romanului Orbitor. Aripa stângă, de Mircea Cărtărescu.

Citește și