Camera Deputaţilor a adoptat la începutul săptămânii amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte un termen de 14 zile în care maidanezii sunt ţinuţi în adăposturi, mai apoi, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi. Acest amendament permite administraţiilor publice locale să decidă dacă aplică sau nu eutanasierea câinilor fără stăpân. Adoptarea amendamentului a dus la dezbateri ample la nivel naţional şi internaţional, separând opinia publică în două tabere: cei care nu sunt de acord cu un asemenea masacru la adresa câinilor fără stăpân şi cei care consideră reglementarea eutanasierii drept o soluţie potrivită.
În municipiul Baia Mare problema câinilor fără stăpân nu este la fel de îngrijorătoare ca şi în Capitală, fapt care permite o atitudine mai temperată în privinţa câinilor fără stăpân.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Trebuie să ne gândim la soluţii pe termen lung, nu doar la ceea ce se întâmplă azi. Trebuie să venim cu soluţii care să fie viabile în prezent, dar şi pe termen mediu şi lung. Acceptând acum un măcel în masă, omorând câteva sute de câini, mă refer la situaţia din Baia Mare, am rezolva problema pentru o perioadă de câteva luni. Dar apoi am avea din nou câini pe stradă, din curţile oamenilor, din satele din jurul oraşului, de unde oamenii vin şi îşi aruncă puii nedoriţi în oraş sau de la cei din curţile fabricilor care se vor reproduce din nou şi ne vom trezi cu această problemă permanent. De aceea, eutanasierea câinilor fără stăpân nu poate fi soluţia unei probleme care ţine de oameni şi mentalitatea lor”.

Maidanezii din Baia Mare vor fi ţinuţi în adăpost şi nu vor mai fi reteritorializaţi

Reteritorializarea maidanezilor după ce aceştia sunt sterilizaţi, nu este o măsură agreată de primarul Cătălin Cherecheş. Edilul consideră că singura soluţie pentru această problemă, care să mulţumească atât cetăţenii care nu vor să vadă câinii pe străzi, cât şi iubitorii de animale, este sterilizarea. Varianta propusă de primarul Cătălin Cherecheş, adoptată deja în cazul maidanezilor din Baia Mare, este una civilizată, care se practică în oraşele europene. „Eutanasia nu este soluţia clară şi corectă, la fel cum nu este nici reteritorializarea.

Singura soluţie din punctul meu de vedere este sterilizarea. Apoi, aşa cum prevede legea, trebuie să fim de acord cu eutanasierea câinilor care sunt bolnavi sau extrem de agresivi din cauza unor boli. Doar faptul că cei de la ecarisaj capturează câinii fără stăpân de pe raza oraşului nu înseamnă că au şi dreptul de a-i omorî după 14 zile” spune primarul Cătălin Cherecheş.


Preluare: baiamare.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și