Directorul Muzeului Maramureşean, Gheorghe Todincă, a punctat că în cursul anului trecut au fost organizate şapte expoziţii nou deschise, având tematică istorică şi etnografică. Ca necesităţi prioritare pentru acest an, în cadrul muzeului este nevoie urgentă de reparaţii la Casa Mihaly de Apşa. În urmă cu un an, cu prilejul vizitei ministrului Barbu la Sighetu Marmaţiei, s-a afirmat că la 100 de ani de la Marea Unire se vor organiza evenimente culturale şi se vor aloca fonduri pentru reabilitarea monumentelor istorice.

Conducerea muzeului speră să se primească finanţare aşa cum s-a promis, deoarece casa trebuie reabilitată integral. Intenţii de a face rost de bani au mai fost şi în trecut. A fost întocmit un proiect şi depus în urmă cu trei ani la Direcţia Patrimoniu Naţional, de unde nu s-a primit niciun răspuns favorabil. Au nevoie de reabilitare totală şi clădirea Reduta din centrul oraşului Sighet, care adăposteşte cinematograful Mara, dar şi expoziţia de etnografie. Pe această linie, sunt intenţii de refacere în acest an a sistemului electric şi a încălzirii centrale.

De asemenea, la muzeul în aer liber s-a pregătit un caiet de sarcini pentru un studiu de fezabilitate în vederea construirii unui centru de conservare-restaurare, în sectorul morilor de apă. Se intenţionează ca turiştii să poată observa circuitul unui obiect vechi, de la aducerea lui în muzeu, la conservarea, restaurarea şi expunerea sa pentru a fi admirat de public. Acest proiect va fi implementat cu fonduri europene.

Citește și

Herodot Grup Sighet