Incidentul s-a petrecut în seara de duminică, 17 iunie a.c., în jurul orei 19. Fetița se afla pe pod împreună cu un prieten de-al tatălui acesteia și cu încă o familie cu o fetiță în vârstă de doi ani. În timp ce cele două familii traversau podul, scândurile putrede au cedat, rezultând în căderea în râu a fetiței și a tatălui celelalte fetițe.

Doar curajului unui sighetean a făcut ca fetița să nu își piardă viață. Un bărbat ce se afla pe puntea suspendată la momentul producerii incidentului a văzut fetița căzând în apă și nu a stat mult pe gânduri, sărind de pe punte în apă și salvându-i viața, împreună cu tatăl acesteia.

Menționăm că nivelul râului Iza este mult peste cel normal, ca urmare a precipitațiilor abundente din ultima perioadă. Dacă bărbatul curajos nu ar fi sărit în apă pentru a o salva pe fetiță, aceasta, cel mai probabil că ar fi fost purtată în aval de către apele râului și și-ar fi pierdut viața.

Puntea suspendată de la „Grădina Morii” peste râul Iza se află de mai mulți ani într-o stare deplorabilă, fiind un adevărat pericol public pentru trecători: cam toate traversele de lemn sunt putrede, unele traverse lipsesc iar cablurile de susținere ale punții sunt foarte deteriorate, practic puntea atârnând în doar câteva cabluri, restul fiind rupte.

În urma incidentului, fetița căzută de pe punte în râu a fost transportată la Spitalul municipal Sighet pentru acordarea de îngrijiri medicale. Personalul medical de la Urgență a declarat pentru Sighet 247 că fetița, la sosire, se afla într-o stare medicală generală bună, fără a prezenta urme traumatice și nu era nici în stare de hipotermie. Fetița a fost externată după aproximativ două ore, iar familia a fost rugată să o țină sub observație, având în vedere că este cunoscută cu episoade de epilepsie.

Bărbatul căzut de pe pod a suferit câteva răni ușoare, provocate de către scândurile rupte printre care a căzut, însă nu a necesitat internarea în spital.

Totodată la fața locului s-au deplasat un echipaj al Poliției municipiului, un echipaj al Poliției locale și laboratorul criminalistic pentru efectuarea cercetărilor și asigurarea zonei. Ulterior, o echipă de la SPG Urbana a înlocuit câteva traverse putrede de pe pod.

Deși la Primarul municipiului, la Primărie și mai peste tot s-au depus nenumărate sesizări cu privire la starea deteriorată a punții suspendate, nimeni nu a făcut nimic: atât primarul Horia Scubli cât și viceprimarul Ildiko Ibolya Beres au rămas nepăsători, văzându-și doar de treburile personale, angajări, postări pe Facebook etc. Cât timp mai trebuie să treacă, domnule primar, până să faceți ceva? Chiar trebuie să moară oameni să reparați o nenorocită de punte, că doar nu o fi autostradă de la Sighet la Negrești?

ACTUALIZARE: Punct de vedere al familiei fetiței

Redacția Sighet 247 a fost contactată de către familia fetiței, care doresc să facă următoarele precizări cu privire la acest articol. Familia precizează că de față nu a fost niciun alt tânăr care să fi sărit după fetiță în apă, aceasta fiind scoasă la mal de către tatăl acesteia. De pe pod au căzut fetița și un alt bărbat, prieten de familie, tatăl fetiței reușind să se prindă de balustrada podului în momentul în care traversele de lemn de pe calea rulantă au cedat, fiind putrede.