Curios însă conducerea Direcției Silvice Maramureș nu i-a desfăcut contractul de muncă, ci l-a promovat ulterior în funcția de RESPONSABIL AL ACTIVITĂȚII DE PAZĂ ȘI PROTECȚIE A PĂDURILOR LA OCOLUL SILVIC POIENI.

Primul concurs, prima contestație

Conform documentelor obținute de noi, anunțul pentru ocuparea unui post de inginer pe perioada nederminată la OS Poieni a fost publicat în data de 04 ianuarie 2021. Printre condițile minime de participare exista și: să nu se afle în litigiu și să nu aibă debite înregistrate față de RNP Romsilva sau subunitățile acesteia. Numai că pădurarul despre care vorbim și care s-a înscris la primul concurs tocmai că se afla în litigiu cu DS Maramureș (respectiv OS Poieni).

”Cantonul silvic nr. 25 Ruscova, titular păd. Vlonga Vasile, volum total – 520,26 mc, din care 237,43 mc nejustificat cu o valoare a pagubei de 57.377 lei; consiliul de disciplină a hotărât aplicarea sancțiunii disciplinare cu desfacerea contractului individual de muncă, însă a fost aplicată sacțiunea de retrogradare din funcție pe o perioadă de șase luni, conform Decizie nr. 129D/17 mai 2017. Pentru recuperarea sumei imputate s-a făcut Plângerea penală nr. 23052/05.12.2016 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. De menționat, faptul că data actuală dl Vlonga Vasile deține funcția de responsabil al activității de pază și protecția păduririlor la Ocolul Silvic Poieni” se meționează într-un raport.

Totodată, un alt participant la concurs a sesizat DS Maramureș despre faptul că pădurarul nu poate participa la concurs: ”Subsemnatul (…) domiciliat în comuna Repedea nr…. candidat la concursul pentru ocuparea unui post de inginer organizat la Direcția Silvică Maramureș în data de 12 ianuarie 2021, vă comunic următoarele:

Ca urmare a consultării listei cu candidații înscriși la concursul pentru ocuparea unui post de inginer, organizat la Direcția Silvică Maramureș în data de 12 ianuarie 2021, am constatat că dl Vlonga Vasile angajat la OS Poieni s-a înscris la concurs fără a respecta adresa Direcției Silvice Maramureș nr. 23/04 ianuarie 2021, mai exact punctul 4 din condițiile minime de participare, și anume că dl Vlonga Vasile este înregistrat cu debit față de Direcția Silvică Maramureș”.

DS Maramureș a refăcut concursul

Probabil mai marii DS Maramureș și-au dat seama de gafa făcută și au refăcut concursul. Astfel, în 5 aprilie 2021, DS Maramureș anunță un nou concurs pentru data de 14 aprilie 2021, pentru ocuparea postului de inginer la OS Poieni. La condițiile minime nu mai apare condiția să nu se afle în litigiu și să nu aibă debite înregistrate față de RNP Romsilva sau subunitățile acesteia. În schimb, au menționat faptul că aspirantul la post ”să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție în domeniul silvic, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”.

În urma acestui concurs, pădurarul a ajuns inginer silvic Poieni. Coicidență sau, așa cum scriau și colegii de la Recorder, în urma controlului efectuat de Romsilva la OS Poieni, cazul lui Vlonga nu este deloc menționat la capitolul „măsuri pentru remedierea deficiențelor și neregulilor constatate”. Nu se cere nicio sancțiune, nu se vrea remedierea situației.

Puteți urmări fotografiile cu documentele aflate în discuție în acest articol pe vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet