El a precizat, în debutul şedinţei de Guvern, că este ultima întrunire a Cabinetului înainte de Crăciun.

"Doresc să mulţumesc, în primul rând, tuturor cetăţenilor României, pentru modul în care am reuşit împreună să trecem anul acesta, un an încercat şi un an cu provocări pe care atât prin dialog, cât şi prin consultare la nivel instituţional, la nivelul mediului asociativ, la nivelul dialogului deschis pe care l-am avut ori de câte ori a existat această posibilitate... şi iată-ne astăzi putând să privim în urmă şi să constatăm că am reuşit să menţinem stabilitatea şi echilibrul la nivelul economiei, la nivelul societăţii şi, de asemenea, avem perspective să putem să privim cu încredere pentru acelaşi măsuri şi aceleaşi obiective în anul 2023", a spus Nicolae Ciucă.

El le-a mulţumit membrilor cabinetului şi instituţiilor din subordine. Totodată, a remarcat că bugetul pentru anul 2023 a fost aprobat şi promulgat, fiind prevăzute resursele necesare pentru activităţile ce vor fi derulate de la începutul anului viitor.

"Vă doresc să aveţi o sărbătoare a Crăciunului în linişte, cu bucurie, alături de familii şi să ne revedem cu bine în ultima săptămână a anului, când, de asemenea, va trebui să preluăm şi să finalizăm o serie întreagă din deciziile Guvernului, astfel încât să începem anul aşa cum se cuvine, ţinând cont de faptul că, iată, am reuşit să avem bugetul pentru anul 2023 aprobat, promulgat şi putem să privim foarte încrezători că încă din prima zi lucrătoare a anului 2023, putem să începem activităţile fără teama că nu avem resursele şi nu există aşezat fundamentul pe care să putem să ne derulăm activitatea", a mai precizat Nicolae Ciucă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și