„Potrivit declarațiilor sale, totul se întâmplat în jurul orei 16:30, când omul a văzut din tractor ceva ce arăta ca un avion de mici dimensiuni căzut în niște răchiți. Fermierul și-a continuat lucrul până la finalizare iar în jurul orei 20:30 a luat drona și a transportat-o acasă după care a anunțat autoritățile prin 112.

Bărbatul a specificat ca drona era inscripționata cu litere chirilice. La locul indicat au ajuns reprezentanți ai poliției și armatei precum și pirotehniști aceștia au luat drona pentru a o studia, fiind deschisă în acest caz o anchetă“, a relatat jurnalistul Radu Sîrbu, de la fața locului.

La locuința bărbatului au ajuns poliția, SRI-ul și militari.

„În această seară, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței. În cauză, polițiștii efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă“, a transmis IPJ BN, în prima fază.

Ulterior, poliția a precizat că dosarul penal întocmit va fi declinat către unitatea de parchet competentă, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, potrivit observatorbn.ro.

Drona seamănă foarte mult cu un vehicul aerian rusesc, Orlan-10, special proiectată pentru a efectua misiuni de recunoaștere și cartografiere. Dar acest lucru nu a fost confirmat de nicio sursă oficială!

Orlan-10 (în chirilică : Орлан-10) este un vehicul aerian fără pilot (UAV), fabricat în Rusia și dezvoltat de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg pentru a efectua misiuni de recunoaștere , cartografiere 3D, suport pentru SAR și operațiuni de război electronic în numele forțelor armate ruse.

Produs în peste 1000 de exemplare, Orlando a fost folosit în numeroase teatre de război precum Donbass, războiul civil din Siria, Libia și conflictul din Nagorno-Karabakh din 2020.

Lungime 1,80 m
Anvergura 3,10 m
Greutatea maximă la decolare 18 kg
Capacitate 4 kg
Performanţă
viteza maxima 150 km / h
Autonomie 500 km
Tangenta 5 000 m

Noi informații despre DRONA căzută în Bistrița Năsăud - Este posibil a fi un vehicul aerian fără pilot (UAV), fabricat în Rusia pentru misiuni de recunoaștere , cartografiere 3D, suport pentru SAR și operațiuni de război electronic

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet