"Acum, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă", a declarat Juncker într-un comunicat ce marchează debutul mandatului său de cinci ani. "Provocările Europei nu pot aștepta", a adăugat el, pledând pentru "un nou început".

Un plan de investiții în valoare de 300 de miliarde de euro, criza cu Rusia, negocierile comerciale cu Statele Unite ale Americii, riscul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană — acestea sunt principalele dosare ce vor fi moștenite de la Comisia Barroso și care vor trebui gestionate. Conflictul din Ucraina, care domină agenda externă a CE de mai multe luni, va rămâne cel mai probabil în centrul preocupărilor acesteia, în contextul în care rebelii proruși organizează duminică alegeri în regiunile estice separatiste.

După Sărbătoarea Tuturor Sfinților de la acest sfârșit de săptămână, Juncker și ceilalți 27 de membri ai executivului european se vor instala în imobilul Berlaymont, sediul Comisiei. Fostul premier creștin-democrat luxemburghez îi succede portughezului Jose Manuel Barroso, ai cărui 10 ani petrecuți la cârma instituției au fost marcați de extinderea UE, trecerea de la 15 la 28 de membri, după aceea de criza zonei euro, sinonimă cu austeritatea și creșterea șomajului. Bilanțul acestui lung mandat este contrastant și contestat, după cum a arătat-o și afirmarea tendințelor eurosceptice cu ocazia precedentelor alegeri europarlamentare.

Lupta împotriva șomajului și impulsionarea creșterii reprezintă o primă prioritate pentru noul executiv european. Recent confirmat de Parlamentul European în calitate de președinte al CE, Jean-Claude Juncker a promis deja un plan de investiții în valoare de 300 de miliarde de euro pe trei ani. El a creat un post de vicepreședinte cu sarcina explicită de a superviza acest proiect. Dar detaliile planului rămân neclare, mai ales în ceea ce privește raportul dintre fondurile publice europene și cele private, în direcția cărora Juncker a lansat un apel. El a promis să își prezinte planul înainte de Crăciun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet