Djokovic va avea duminica audierea finală în faţa unui Tribunal Federal. Sportivului i se va permite să petreacă timp împreună cu avocaţii săi, atât sâmbătă, cât şi duminică, în încercarea de a obţine viza de şedere în Australia.

Șansele ca Novak Djokovic să mai joace la Australian Open par din ce în ce mai mici. Numărul 1 mondial va aştepta din detenţie audierea finală în care instanţă va decide dacă va fi sau nu deportat.

În cazul unei decizii nefavorabile, cel mai valoros jucător din lume risca să nu mai poată intra timp de 3 ani în Australia.

Novak Djokovic ar putea primi interdicție de intrare în Australia timp de 3 ani
La sfârsitul săptămânii, viza lui Novak Djokovic, a fost anulată pentru a doua oară. Decizia a fost luată de ministrul australian al imigrației, Alex Hawke, care a folosit un paragraf din Legea Migrației, paragraf care stipulează că sportivul nu va mai putea să obțină viză de Australia timp de trei ani, cu excepția situațiilor când sunt afectate interesele Australiei, explică Al Jazeera.

„Astăzi mi-am exercitat atribuțiile… pentru a anula viza deținută de domnul Novak Djokovic, din motive de sănătate și ordine publică, pe temeiul că a fost în interesul public să fac acest lucru”, a spus ministrul australian al imigrației

Cum au început probleme cu autoritățile
Problemele au început pentru Djokovic a început când a ajuns la Melbourne pentru a participa la Australian Open. Acesta a fost cazat 4 nopți într-un hotel de detenție pentru imigranți după ce oficialii i-au anulat scutirea medicală de la regulile stricte de vaccinare ale Australiei.

Luni, tenismanul și-a câștigat în instanță dreptul de a rămâne în Australia, înainte ca ministrul Hawke să îi revoce viza pentru a doua oară.

Citește și

Herodot Grup Sighet