Nunți fără vaccin și test Covid. Avocații Kapcza Mikolt Krisztina și Marin Gabriel au reclamat restricţia impusă de autorităţi, prin care se interzice organizarea evenimentelor private, dacă invitaţii nu sunt vaccinaţi sau nu prezintă un test negativ PCR.

Curtea de Apel Cluj a decis să anuleze condiția vaccinării sau testării pentru participarea la evenimente publice.

”Respinge excepțiile lipsei de interes a reclamanţilor şi lipsei de obiect a acţiunii. Admite în parte acțiunea formulată şi precizată de reclamanţii KMK şi MG. Respinge cererea de intervenţie în favoarea pârâtului GR de către MAI.

Anulează în parte HG nr. 531/2021 astfel cum a fost modificată de HG nr. 580/2021 în privinţa următoarelor dispoziţii: Anexa 2 art. 3 ind. 1 iar la Anexa 3 articolul 1 pct. 5,6,7,12,13,18,20,22,27 şi art. 6 punctele 2,4,9 doar în privinţa condiţionării participării de prezentarea dovezilor menţionate la art. 3 ind. 1 al anexei 2. Menţine celelalte dispoziţii ale acestor articole. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în decizia Curții de Apel, potrivit Știri de Cluj.

Florin Cîţu, despre nunţi şi botezuri. „Pot fi ţinute până la 2 noaptea”

Premierul Florin Cîţu a anunţat noi relaxări ale măsurilor anti-COVID. La propunerea CNSU, Guvernul a decis ca petrecerile pentru nunţi şi botezuri să poată ţine până la 2 noaptea.

La propunerea CNSU, a fost aprobat în ședința de Guvern ca evenimentele private, de tipul nunților, botezurilor etc. să poată fi desfășurate în restaurant până la ora 2.00, prelungindu-se astfel programul restaurantelor, doar pentru evenimente private cu două ore.

„In şedinţa de Guvern am modificat HG pentru prelungirea stării de alertă cu o veste bună în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile pot să rămână deschise până la 2 noaptea”, a anunţat premierul Florin Cîţu.

Potrivit HOTĂRÂRII nr. 36 din 03.06.2021 a CNSU, „activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și botezuri), să fie permisă până la ora 2,00”.

Citește și